Tuesday, 24 November 2015

Reon - Realitate

În timp ce îţi măzgăleşti durerea şi tristeţea
În adâncul inimii, te rogi pentru o eternitate,
Pictezi pe pânză, tremurând...

Corpul ţi se prăbuşeşte pe podea, stai acolo jos
şi speri că poţi scăpa de această realitate,
să dispari undeva departe...

Sunt şi eu aici
Cu un zâmbet pe care nu poţi să-l vezi, şi deşi doare,
este în regulă, aşa cum este...

Nu vezi că aici trebuie să fi?
Nu vezi că fericirea este aici?
Timpul se scurge, dar lacrimile nu se opresc niciodată.
Dacă acele mâini m-ar îmbrăţişa şi mi-ar spune că vom fi fericiţi,
atunci nu aş mai blestema această realitate abandonată de tine.
Şi încă mă rog...

Pare o iluzie nesfârşită, confuzi realitatea,
acele amintiri care a trebuit să le dai uitării,
în timp ce încă priveşti în jos spre ''mine''.

''De ce încă sunt în această lume?''
Mă întreb, chiar dacă nu ştiu încă răspunsul,
Şi uşor, dintr-o dată este pictat în faţa mea.

Nu cred!
Cineva ca mine nu poate să schiţeze,
Cu o rană necicatrizată,
Într-o lume pe care nu o pot înţelege!

Povestea noastră nu ar fi trebuit să se termine aşa!
Ai destrămat totul în bucăţi,
Cu acest inel încă pe degetul tău.
Însă până când lumea se va sfârşi, până va sosi acel moment,
voi sta alături de tine... însă numai ca o culoare pe pânză.

Lucrurile nu pot fi schimbate,
Minciunile au fost deja spuse,
Lacrimile nu încetează niciodată,
Sunt atât de singură...
Iar tu te îndepărtezi de realitate,
Oh Doamne! Cineva! Opriţi aceste mâini
din a mai picta, vă rog!
Şi încă mă rog...
Şi încă mă rog...

No comments:

Post a Comment